UZPR: ”Apel la rațiune și la pace”
Publicat de Lica Simona, 27 februarie 2022, 13:34
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România face un ”Apel la rațiune și la pace”, într-un comunicat, semnat de Sorin Stanciu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
„Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România condamnă, cu îndârjire, acest act criminal, ordonat cu premeditare de către un conducător cu reacții politice iresponsabile, incompatibile cu secolul în care trăim… Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de situația pe care o traversează, în aceste condiții de război, cei care ”servesc” în armata mass-media, confruntați cu presiuni de tot felul și față de care facem un apel frățesc de a-și sluji menirea cu fair-play, respectând obligațiile noastre deontologice… Cu aceleași calde sentimente frățești, suntem, cu sufletele, alături de prietenii și colegii noștri din regiunea Cernăuțiului, membri ai filialei de acolo a uniunii noastre, dorindu-le să traverseze, cât mai ușor, și fără alte urmări, această perioada dificilă pentru toți” – se arată în comunicat.