Va fi inaugurată Piața Gării din Craiova
Publicat de Puiu Vulea, 14 noiembrie 2018, 10:04 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:57
SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL anunță inaugurarea obiectivului Piața Gării, joi, 15 noiembrie 2018.
Conform informațiilor transmise, Piața Gării este cea mai amplă investiţie realizată de la înfiinţare şi până în prezent de societatea care administrează pieţele municipalităţii craiovene, valoarea totală, suportată din fonduri proprii, fiind de peste 700.000 de lei.
„Am reuşit anul acesta să asigurăm finanţarea şi chiar să ducem la bun sfârşit acest proiect, benefic atât pentru comercianţi, cât mai ales pentru cumpărători. Fosta Piață a Gării a fost, practic, demolată în întregime, pe același amplasament fiind ridicată o piață nouă. Aceasta este închisă perimetral complet, dar pentru sezoanele mai călduroase există posibilitatea de a deschide parţial una dintre laturi, pe care sunt amplasate uşi secţionale industriale. Noua piaţă este modernă şi practică, a fost dotată cu măsuțe şi vitrine frigorifice noi, dispune de galantar pentru produse lactate, vestiare, spații destinate comercializării florilor”, a declarat Alin Mărăcine, administrator / director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.