Va fi necesară o reducere a consumului de gaze
Publicat de Puiu Vulea, 4 octombrie 2022, 13:47
Agenţia Internaţională a Energiei susţine că va fi necesară o reducere a consumului de gaze între 9 şi 13 la sută, comparativ cu anii precedenţi, dacă Uniunea Europeană vrea să treacă iarna fără măsuri dure de raţionalizare. În raportul trimestrial publicat ieri, agenţia precizează că acest lucru ar însemna reducerea consumului industrial şi aproximativ un grad mai puţin în termostate pentru consumatorii casnici. O altă recomandare a experţilor ar fi ca Uniunea Europeană să încerce să menţină gradul de umplere a depozitelor de gaze undeva la 33 la sută. Orice scădere sub acest prag ar face ca Uniunea Europeană să rişte să ajungă în situaţii critice dacă iarna se va prelungi, mai ales dacă livrările de gaze din Rusia ar fi suspendate sau cele de gaze lichefiate ar fi insuficiente, dată fiind cererea mare din partea concurenţei asiatice.