Vagoane suplimentare
Publicat de Liviu Goga, 23 decembrie 2016, 13:27
Compania CFR Călători pune la dispoziţia călătorilor vagoane suplimentare pentru trenurile de pe rutele cele mai aglomerate. Astfel, de astăzi şi până pe 2 ianuarie, trenurile care circulă din Bucureşti către Craiova, Arad, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iaşi, Timişoara Nord, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca şi Constanţa vor avea în componenţă mai multe vagoane. CFR Călători recomandă cumpărarea biletelor din timp, cu atât mai mult cu cât pe 25 şi 26 decembrie, precum şi în primele două zile ale anului viitor toate agenţiile de voiaj vor fi închise. Biletele pot fi cumpărate şi de pe pagina de internet a companiei, iar rezervări telefonice pot fi făcute şi în ziua plecării.