Vâlcea: 29 de localități vor primi finanțare pentru racordarea la rețeaua de gaze
Publicat de Cosmin Meca, 26 decembrie 2023, 11:02
În județul Vâlcea, 29 de localități vor primi finanțare pentru racordarea la rețeaua de gaze până în 2028. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Energiei, au adoptat Ordinul comun prin care a fost aprobată lista cu obiectivele de investiții din județul Vâlcea privind sistemele de distribuție a gazelor naturale, așa cum este prevăzut în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 95 din 2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiți.
Cele 29 de localități vor primi de la bugetul de stat 200 de milioane de lei pentru ca edilii să ducă la bun sfârșit proiectele privind introducerea gazelor.