Vâlcea: bani pentru Şcoala Profesională Specială Bistriţa
Publicat de Puiu Vulea, 4 iunie 2024, 18:27
Circa 11 milioane de euro, fonduri europene, vor fi investite în modernizarea unităţii de învăţământ pentru copiii cu nevoi speciale de la Bistriţa, în județul Vâlcea. Contractul de finanţare pentru această investiţie a fost semnat ieri, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia. Acesta presupune consolidarea şi reabilitarea energetică a clădirii, pe care vor fi montate inclusiv panouri fotovoltaice. Lucrările la această clădire, în care în prezent învaţă circa 170 de copii cu nevoi speciale, urmează să fie realizate în patru ani.