Vâlcea: Centrul Social de Urgență „Ioana”, refugiu pentru oamenii fără adăpost
Publicat de Puiu Vulea, 27 noiembrie 2023, 18:58
Oamenii fără adăpost, din Râmnicu Vâlcea, sunt așteptați la Centrul Social de Urgență „Ioana”, în cazul în care se instalează gerul. În centru pot găsi un loc de dormit, o masă caldă, dar și haine. În prezent, sunt cazate 8 persoane. Cei adăpostiți la Centrul Social de Urgență „Ioana” din Râmnicu Vâlcea mai beneficiază de articole de igienă personală, vestimentare, de medierea relaţiei cu familia de origine în vederea reintegrării, de consiliere psihologică sau socio-juridică, de asistenţă medicală primară sau consiliere.