Vâlcea: controale la adăposturile de protecție civilă

Publicat de Puiu Vulea, 27 februarie 2025, 18:59
Reprezentanții ISU Vâlcea au făcut noi controale la adăposturile de protecție civilă din județ. Sunt 92 de astfel de adăposturi, dintre care 65 sunt publice și 27 private, aparținând operatorilor economici. De asemenea, au fost identificate până în prezent aproximativ 132 de beciuri, subsoluri, demisoluri, galerii sau tuneluri ce se pot amenaja pentru adăpostirea populației. Aceste spații ar mai putea asigura o capacitate de adăpostire de aproximativ 13.700 persoane. Sunt, însă, multiple probleme care au fost identificate. Adăposturile au instalații de filtro-ventilație deteriorate și incomplete, garnituri de etanșare ale ușilor lipsă sau deteriorate, grupuri sanitare nefuncționale sau dezafectate, infiltrații de apă, ieșiri de salvare blocate sau impracticabile. Reprezentanții ISU Vâlcea le-au transmis administratorilor asociațiilor de locatari că au obligația să elibereze adăposturile în maximum 24 de ore înainte de a fi utilizate în situațiile excepționale.