Vâlcea: Festivalul Buridava, la Ocnele Mari
Publicat de Lica Simona, 3 august 2023, 10:41
În perioada 4 – 6 august, stațiunea vâlceană Ocnele Mari găzduiește o nouă ediție a Festivalului Buridava.Din program: vernisaje, concerte și conferința ”Cercetări arheologice la Buridava”. Ateliere de meșeteșuguri, parada costumelor istorice, o tabără militară, precum și demonstrații de luptă se numără printre atracțiile acestui eveniment.
Festivalul Buridava este o sărbătoare anuală, dedicată celor care trăiesc și muncesc la Ocnele Mari, dar și celor care s-au atașat de stațiune, de istoria locului, de prezentul și de viitorul acestei localități, spune primarul Remus Sasu: “Sărbătorim Ocnele Mari, sub semnul cetății antice Buridava, ajutând istoria să prindă viață, din nou, și pregătind un viitor, din ce în ce mai bun, pentru noi și pentru turiștii, care vin, în fiecare an, la Ocnele Mari”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.