Vâlcea: Teste pozitive pentru marijuana, în cazul a 15 persoane participante la o petrecere
Publicat de Lica Simona, 22 ianuarie 2023, 13:11
15 din cele 16 persoane, care au ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce au participat la o petrecere private, la Râmnicu Vâlcea, au avut teste pozitive THC pentru marijuana, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran: „În total, la spital, au ajuns 16 persoane, cu vârste între 20 şi 53 de ani, dintre care 15 cu test THC pozitiv pentru marijuana. Nu au rămas internate, au plecat spre casele lor, până în această dimineaţă, la ora 7,00. Ar fi participat la o petrecere privată”, a afirmat Dan Ponoran.
În spaţiul public s-a afirmat că aceștia ar fi consumat „prăjituri speciale”. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au demarat o anchetă și a fost deschis dosar penal pentru trafic de droguri.v
„S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a D.I.I.C.O.T.”, a precizat sursa citată.
La petrecere au participat aproximativ 70 de persoane.