Valoarea adăugată brută a înregistrat o scădere în aproape toată Uniunea Europeană
Publicat de Cosmin Meca, 22 februarie 2022, 13:26
Potrivit datelor furnizate de Oficiul European de Statistică, la nivelul blocului comunitar, valoarea adăugată brută (VAB) a scăzut, în 2020, cu 5,9%, față de anul precedent. Schimbările au fluctuat de la -22,2% în regiunea Egeea de Sud din Grecia la +10,7% în regiunea sudică a Irlandei. Doar în trei regiuni irlandeze și Mayotte, un departament francez de peste mări, a fost raportată o creștere a acestui indicator economic.
Valoarea adăugată brută reprezintă valoarea pe care producătorii au adăugat-o bunurilor și serviciilor pe care le-au cumpărat pentru a avea profit.
PIB-ul regional pe cap de locuitor, exprimat în standardul puterii de cumpărare, a variat de la 30% din media UE în Mayotte la 274% în regiunea de sud a Irlandei.
În țara noastră, puterea de cumpărare a fost sub media din Uniunea Europeană în toate regiunile de dezvoltare NUTS-2, cu excepția Bucureștiului, unde indicatorul economic a avut o valoare de 164%.
Sursă imagine: ec.europa.eu/eurostat