Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vela: Nu există niciun caz de coronavirus în România. Costache: 1000 de oameni sunt izolați la domiciliu

Vela: Nu există niciun caz de coronavirus în România. Costache: 1000 de oameni sunt izolați la domiciliu

Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2020, 08:34

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, luni seară, la finalul unui Comitet Național pentru situații de urgență, măsurile luate de autoritățile române pentru prevenirea unei epidemii cu coronavirus.

La conferința de presă, de la sediul MAI, au participat ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, secretarul de stat Raed Arafat, ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, și managerul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel.

Vela a declarat că autorităţile au adoptat o hotărâre prin care au fost aprobate măsurile necesare pentru creşterea capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combatarea infecţiilor cu noul coronavirus.

Declarațiile LIVE ale ministrului Marcel Vela:

 Pro TV

– Nu avem niciun caz confirmat pe teritoriul României.

– Au fost aprobate măsurile necesare în vederea creșterii capacității de intervenție

– În urma discuțiilor, în urma discuţiilor, am decis şi am votat cu unanimitate de voturi câteva articole importante care fac parte din această hotărâre.

– Articolul 1: Instituirea carantinei pentru cei care sosesc în România din Italia, din cele 11 comune și, totodată, autoizolarea la domiciliu pentru persoane din zone care sunt declarate cu risc în Italia. Ministerul Sănătății completează lista cu zonele și localitățile care au grad de risc în timp real.

– Izolarea este pentru cei care vin din localitățile afectate de coronavirus, iar autoizolarea este pentru cei care vin din zone de risc.

– Articolul 2: Se va emite HG pentru alocarea resurselor financiare din fondul de rezervă, necesare ministerelor în vederea instituirii măsurilor de carantină, de salarizare şi cele aferente realizării materialelor de informare.

– Articolul 3: Se va desemna de către DSU, MS și MAI a unor experți care să facă parte dintr-un grup de lucru, pentru a se stabili diverse scenarii de acțiune, în funcţie de evoluţia infecţiei.

– Articolul 4: S-a înființat o linie telefonică, gestionată de MS, dedicată apelanților care cer informații despre infecția cu coronavirus

– Articolul 5: De asemenea, se va înfiinţa un grup de comunicare strategică, sub conducerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cu reprezentanţi din instituţiile implicate, astfel încât presa şi cetăţenii să fie informaţi operativ din surse oficiale.

– Eu aș face un apel către toate persoanele care s-au întors și se vor întoarce din Italia și din China sau către cele care au intrat în contact cu aceste persoane, să completeze cu date reale formularele înmânate de personalul de la frontieră. Dacă nu sunt sinceri, trebuie să realizeze că nu fac rău unei instituții, își fac rău lor și familiilor lor.

– Nu este cazul să aglomereze intrarea în România, pentru că autoritățile italiene au luat măsuri urgente. Trebuie să tratăm situația cu calmitate, cu responsabilitate și pentru cei din jurul nostru.

– Capacitatea noastră este mai mare decât de a trata un prim caz. Reprezentanții Guvernului, miniștrii și responsabilii din instituții suntem la datorie, suntem responsabili și vă garantăm că vom face tot ceea ce ne va sta în putință.

– Este o situație de criză medicală, dar vă asigurăm că ne facem treaba.

– Politicienii care nu au avut grijă să facă rezervele de stat care ar fi trebuit să existe, dar nu au fost onorate. Este vorba despre tot ceea ce era necesar pentru a interveni.

Vela, despre scanere termice

– Imediat după ce am aprobat OUG, ministerul Finanțelor, prin ONAC, a declanșat această procedură pentru toate dispozitivele, inclusiv pentru scanere termice.

– Criteriul pentru cei care vor fi declarați câștigători va fi termenul de livrare, apoi prețul. Totul are caracter de urgență și nu vreau să panicăm populația că nu am avea termoscanere. Criteriul de câștigare a acestor oferte este termenul la care vor fi livrate scanerele termice.

Vela, despre cazul unor angajați din Neamț care nu au respectat carantina:

– Doi vânzători într-un magazin din județul Neamț, care au venit din China. Au fost testați, rezultatele fiind negative. S-a descoperit, cu probe, că cei doi nu au respectat cele 14 zile de carantină.

– Fapta lor va fi documentată de Poliția județeană, iar procurorul va decide. Riscă închisoarea sau amendă, în funcție de gravitatea faptei.

Declarații LIVE ale ministrului Sănătății, Victor Costache:

 – Avem posibilitatea de 4000 de locuri de carantină la nivel național. O cifră confortabilă. În ceea ce privește locurile de spitalizare, avem 2500 de paturi din toate spitalele de boli infecțioase din România, iar 95 sunt paturi de terapie intensivă.

– Izolați la domiciliu sunt în jur de 1000 de oameni

– Deficitul de măști este o problemă la nivel mondial și știu că cei de la ministerul de Finanțe lucrează la o ofertă.

– Se lucrează contra cronometru pentru a umple aceste stocuri de materiale de prevenţie – măşti, mănuşi ş.a.. La spitale avem stocuri de circa o lună, o lună şi jumătate

Declarații LIVE ale lui Raed Arafat:

– Cazurile de carantină din România sunt următoarele: Cele două persoane care au plecat deja după ce au petrecut 2 săptămâni în carantină la București; acum avem cele 6 persoane din Japonia, de pe vaporul Diamond Princess, fără simptome; mai avem în Dolj în carantină 8 persoane, din zona Lodi, și la Galați trei persoane, care au fost preluate după ce s-au întors din Italia.

Raed Arafat, despre cei 8 oameni în carantină din Dolj

– Cei 8 au venit din Italia, chiar înainte să se închidă localitatea în care locuiau. În România, au venit în Sadova. Dacă nu sunt în carantină și s-a luat altă decizie, eu nu am nicio informație. Eu v-am spus ce știam. Voi verifica situația din Dolj după această conferință.

Raed Arafat, despre linia telefonică

– La acest moment, când sună sunt redirecționați către dispecerii de ambulanță, în unele situații de cei care coordonează SMURD-ul. La acest moment, pentru apeluri se sună la 112. S-a vorbit că va fi o linie specială, sub coordonarea MS, în secunda în care va fi gata sună acolo. Încă se sună la 112, dacă îi este rău, dacă are simptome.

Raed Arafat a făcut apeluri repetate la populație să nu se mai informeze de pe canale neoficiale ca Facebook și să urmărească doar știrile din ziarele cunoscute sau de la instituțiile statului.

Declarații ale lui Adrian Streinu-Cercel:

 Pro TV

– În curtea spitalului Matei Balș s-au construit mai multe facilități pentru astfel de cazuri. Primele cazuri se vor aduce în această facilitate, unde se aplică principiul “Nu intră nimic, nu iese nimic”. Eu mă rog să nu avem nevoie de ele, să fie operaționale, dar nefolosite.

– Se testează doar persoanele care au simptome, cei fără simptome nu vor fi testați nicăieri în țară.

– Acest virus atacă persoanele în vârstă, cum este și West Nile. Copiii sunt mai puţin expuşi la acesta. Cunoaștem că aceste virusuri sunt preluate la animale, dar la om înregistrează anumite particularități. Sezonul nu împiedică ca acest virus să facă ce face în Italia, nu trebuie să ne culcăm pe ureche că vine căldura.

– În condițiile acestea, avem tendința de a lua antibiotice, ceea ce este una dintre cele mai mari greșeli. Masca protejează într-o oarecare măsură, dar dacă o folosiți după o oră nu va mai avea niciun rol. Problema este cât o folosim și ce facem cu ea după ce am folosit-o. Masca trebuie aruncată la pubelă, apoi trebuie să vă spălați pe mâini. 

– Numărul de kit-uri sunt suficiente ținând cont de faptul că nu avem niciun caz cu coronavirus.

 – Testul pentru coronavirus este un exudat nazal.

Streinu-Cercel despre zvonul că o angajată la o corporație ar avea virusul:

– A făcut mai multe teste la noi, la Matei Balș, și toate au ieșit negative. Deci este o știre falsă.

Sursa: Pro TV

Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat
National marți, 24 decembrie 2024, 15:19

Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat

Mesaj scris pe gardul de la...

Gardul Palatului Cotroceni a fost vandalizat
Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe
National marți, 24 decembrie 2024, 10:56

Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe

Guvernul a fost abilitat să emită...

Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe
România are un nou Guvern
National marți, 24 decembrie 2024, 08:22

România are un nou Guvern

Aseară a avut loc prima ședință a noului Guvern al...

România are un nou Guvern
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse declară că autoritățile române ar trebui să-și retragă acuzațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în alegerile prezidențiale
National luni, 23 decembrie 2024, 18:14

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse declară că autoritățile române ar trebui să-și retragă acuzațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în alegerile prezidențiale

Maria Zaharova: Bucureștiul ar trebui să dea explicații și să-și retragă afirmațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în...

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse declară că autoritățile române ar trebui să-și retragă acuzațiile cu privire la presupusa „ingerință” a Rusiei în alegerile prezidențiale
National luni, 23 decembrie 2024, 16:11

Miniștrii din Cabinetul Ciolacu 2, audiați

Sunt audiați miniștrii din noul Cabinet Ciolacu...

Miniștrii din Cabinetul Ciolacu 2, audiați
National luni, 23 decembrie 2024, 11:23

Au fost aleși președinții celor două camere ale Parlamentului

Au fost aleși președinții celor două camere ale...

Au fost aleși președinții celor două camere ale Parlamentului
National luni, 23 decembrie 2024, 09:19

Astăzi va fi învestit noul Guvern

Noul Guvern al României va fi învestit...

Astăzi va fi învestit noul Guvern
National luni, 23 decembrie 2024, 08:14

Senatul şi Camera Deputaţilor îşi aleg, azi, preşedinţii

Cele două camere ale Parlamentului îşi aleg...

Senatul şi Camera Deputaţilor îşi aleg, azi, preşedinţii