Victorie surprinzătoare a conservatorilor!
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2015, 06:56
Conservatorii britanici au produs marea surpriză apropiindu-se de majoritatea absolută în alegerile legislative, cu 316 locuri în parlament contra celor 239 câștigate de laburiști, în timp ce naționaliștii din Partidul Naționalist Scoțian (SNP) au obținut 58 din cele 59 de locuri rezervate Scoției, potrivit unui sondaj de opinie realizat joi seara la ieșirea de la urne.
Acest sondaj, efectuat pe un eșantion de 22.000 de alegători, infirmă estimările anchetelor de opinie, care prognozau, timp de șase luni, o cursă mai strânsă între conservatori și laburiști.