Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Virgil Ierunca – 100 de ani de la naștere

Virgil Ierunca – 100 de ani de la naștere

Publicat de Lica Simona, 16 august 2020, 09:30

Virgil Ierunca (pseudonim al lui Virgil Untaru), critic literar, poet, eseist, jurnalist şi editor, s-a născut pe 16 august 1920, în comuna Lădeşti, din judeţul Vâlcea.

A fost elev al Liceului ”Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Liceul ”Spiru Haret” din Bucureşti, unde, în 1939, şi-a luat bacalaureatul. A fost licenţiat, în 1943, al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Încă din timpul studenţiei devine redactor la ziarul ”Timpul”, unul dintre cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Debutează în ”Jurnalul literar” al lui G. Călinescu, cu articolul ”Tolstoi critic de artă” (1939), semnat cu pseudonimul Virgiliu Angelli. Între anii 1940-1944 a colaborat la săptămânalul ”Vremea”, unde deţinea rubrica intitulată ”Caiete franceze”. În 1942 a editat propria sa revistă literară, ”Albatros”, a cărei apariţie a fost întreruptă de cenzură, pentru tendinţele ei democratice, iar în anul 1943 a semnat articole în ziarul ”Ecoul” şi a colaborat la revistele ”Kalende” şi ”Preocupări literare”. În 1947, Virgil Ierunca, în colaborare cu Ion Caraion, a scos revista ”Agora”, publicaţie de cultură internaţională, care a fost suprimată, după primul număr, de cenzura comunistă.

Primind o bursă din partea guvernului francez, Virgil Ierunca a părăsit România în decembrie 1946. S-a stabilit definitiv în Franţa, unde a desfăşurat o bogată activitate culturală. Între anii 1952-1975 a fost redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze (”Cronica ideilor”) şi redactor al emisiunii în limba română. Începând din 1975, a fost cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (”Centre National de Recherches Scientifiques”), secţia de filozofie şi estetică, precum şi colaborator al postului de radio ”Europa Liberă” (emisiunile culturale ”Actualitatea culturală românească” şi ”Povestea vorbei”).

A fost şi redactor la unele reviste literare româneşti din străinătate, cum ar fi ”Luceafărul” (1948-1949), sub egida lui Mircea Eliade. În calitate de secretar de redacţie al ziarului ”Uniunea Română”, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, Ierunca a participat activ la denunţarea dictaturii comuniste din România. A colaborat intens cu publicaţiile româneşti din exil, în special cu revista ”România”, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. De asemenea, a editat la Roma, împreună cu Mircea Popescu, ”Revista scriitorilor români”. A elaborat, totodată, articole despre cultura românească, în mai multe dicţionare şi enciclopedii, apărute în Franţa şi în Germania.

Din 1990, Virgil Ierunca a revenit periodic în ţară. A fost ales membru de onoare al Uniunii Scriitorilor, care i-a acordat, în 1991, Marele Premiu pentru Opera Omnia. A colaborat sistematic la ”România literară” (unde, din 1996, a susţinut împreună cu Monica Lovinescu rubrica ”Diagonale”), ”Familia”, ”Vatra”, ”Viaţa românească”, ”Echinox”, ”Apostrof”, ”Contrapunct”, ”Orizont”, ”22”, ”Jurnalul literar” ş.a.

Virgil Ierunca a fost căsătorit cu criticul literar Monica Lovinescu (1923-2008). În 1999, Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca le-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Comandor ”, pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii”.

Virgil Ierunca a încetat din viaţă în cursul nopţii de 28 spre 29 septembrie 2006, la Paris. La 25 aprilie 2008, urna funerară a Monicăi Lovinescu şi cea a lui Virgil Ierunca au fost aduse în ţară, fiind depuse la Ateneul Român, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti. La 16 mai 2008 cele două urne funerare au fost depuse în cripta familiei, de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.

CULTURAL luni, 17 martie 2025, 10:15

Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră, pe scena Sălii Radio

Excelenţa în cultură va fi celebrată, în premieră, pe scena Sălii Radio, miercuri, 16 aprilie, de la ora 19.00. Radio România Cultural...

Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră, pe scena Sălii Radio
CULTURAL miercuri, 12 martie 2025, 10:59

Concert aniversar la Sala Radio

Cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la înființare, Corul Academic Radio susține concertul aniversar intitulat „Ecouri de...

Concert aniversar la Sala Radio
CULTURAL luni, 17 februarie 2025, 14:29

Apariție editorială: „Stejarul Romulei Malva” din Dobrosloveni

O carte despre celebra cetate Romula, dezvoltată pe locul vechii așezări dacice Malva – un sit arheologic care se întinde pe aproape trei...

Apariție editorială: „Stejarul Romulei Malva” din Dobrosloveni
CULTURAL luni, 17 februarie 2025, 14:05

Premieră la Național: ”Brâncuși împotriva Statelor Unite”, pe 19 februarie

Celebrul proces pe care Constantin Brâncuși l-a intentat Statelor Unite ale Americii, în 1928, va fi prezentat publicului într-o reconstituire...

Premieră la Național: ”Brâncuși împotriva Statelor Unite”, pe 19 februarie
CULTURAL joi, 13 februarie 2025, 14:25

”Brâncuși și Avangarda din România”, expoziție la Centrul ”Constantin Brâncuși” Craiova

Ziua Națională Constantin Brâncuși va fi marcată printr-o expoziție inedită, curatoriată de criticul de artă Cătălin Davidescu, la Centrul...

”Brâncuși și Avangarda din România”, expoziție la Centrul ”Constantin Brâncuși” Craiova
CULTURAL joi, 13 februarie 2025, 14:13

Craiova/ ”La mijloc de rău și bun” – expoziție de arte vizuale, la Galeria Arta

Artiștii plastici Constantin Popa și Alexandru Zană vernisează, luni, 17 februarie, la Galeria ARTA din Craiova, expoziția ”La mijloc de rău...

Craiova/ ”La mijloc de rău și bun” – expoziție de arte vizuale, la Galeria Arta
CULTURAL marți, 11 februarie 2025, 09:38

Craiova: Concert ”Pasărea măiastră”, de ziua marelui sculptor Constantin Brâncuși

Concert aniversar, pe 19 februarie, în sala mare a Teatrului Național, omagiu sculptorului C....

Craiova: Concert ”Pasărea măiastră”, de ziua marelui sculptor Constantin Brâncuși
CULTURAL marți, 21 ianuarie 2025, 10:50

Festivalul Internațional George Enescu 2025/ 4.000 de artiști din 28 de țări

S-au pus în vânzare biletele pentru a 27-a ediție a Festivalului Enescu, care are loc, anul acesta, între 24 august – 21...

Festivalul Internațional George Enescu 2025/ 4.000 de artiști din 28 de țări