Vreme caniculară, și astăzi, în aproape toată țara
Publicat de Cosmin Meca, 1 iulie 2022, 09:22
Toată România, în afară de zonele montane, se află, până diseară, sub incidenţa codurilor roşu, portocaliu şi galben de căldură şi disconfort termic accentuat. În jumătatea de nord a ţării, cu mici excepţii, predomină codurile roşu şi protocaliu.
Potrivit meteorologilor, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, apropiate de 40 de grade, ce vor atinge şi depăşi recordurile absolute ale perioadei. Autorităţile locale au luat măsuri pentru protejarea oamenilor de stresul termic.
Primăria Craiova a pregătit mai multe puncte de prim ajutor la care populatia poate gasi apă potabilă și spații cu aer condiționat. Acestea au fost stabilite in cartierul Craiovița Nouă, la sediul Direcției de Impozite și Taxe, in Lăpuș, la sediul Direcției de Asistență Socială, in parcarea Pietei Centrale din municipiu.
De asemenea, a fost stabilit cate un punct de ajutor la Centrul Multifuncțional, la sediul Primăriei Craiova, precum si la Palatul Administrativ. Conform reglementărilor, se asigură și permanența cu personal medical în punctele de prim ajutor, imediat ce se instituie cod roșu de caniculă.