Vremea, în Oltenia – 15/16 decembrie
Publicat de Lica Simona, 15 decembrie 2022, 15:48
La noapte, în Oltenia, cerul va fi noros, în cea mai mare parte a intervalului. Pe arii restrânse, îndeosebi în jumătatea nord-vestică a regiunii, va ploua. La munte, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și, izolat, condiții de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 80-90 km pe oră. Temperaturile minime de la noapte vor fi cuprinse între 0 și 3 grade. Local, va fi ceață.
Mâine, în Oltenia, vremea va fi mult mai caldă decât normalul termic al datei calendaristice, în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va fi noros, în cea mai mare parte a intervalului. Temporar, va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări la munte, cu viteze la rafală de peste 80-90 km pe oră, mai ales pe creste. Temperaturile maxime de mâine vor fi cuprinse, în general, între 5 și 10 grade. Local, va fi ceață.