Vremea, în Oltenia – 26/27 decembrie
Publicat de Lica Simona, 26 decembrie 2021, 18:21
La noapte, în Oltenia, cerul va fi noros, în cea mai mare parte a intervalului. Pe arii relativ extinse, vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, favorizând depunerile de polei. La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar, la altitudini mai mari, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte. Minimele nopții vor fi cuprinse între -1 și 3 grade Celsius. Izolat, vor fi condiții de ceață.
Mâine, în Oltenia, vremea se menține, în general, închisă cu cer mai mult noros. Pe arii extinse, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în jumătatea de nord a regiunii, și predominant sub formă de ploaie în rest. La munte, la altitudini mari, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va sufla slab până la moderat, iar maximele zilei vor fi cuprinse între 0 și cel mult 4 grade Celsius.