Vremea, în Oltenia – 27/28 februarie
Publicat de Lica Simona, 27 februarie 2021, 17:46
La noapte, în Oltenia, cerul va prezenta înnorări temporare, local, îndeosebi în jumătatea estică a regiunii, unde vor fi ploi și averse. Vântul va sulfa slab până la moderat, cu intensificări izolate din sector vestic, cu viteze la rafală, în general, de 45-55 km/h. La munte, cerul va fi noros și, local, vor fi precipitații mixte, iar vântul va sufla cu putere, atingând la rafală 80 – 90 de km pe oră, mai ales pe creste, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Temperaturile minime se vor încadra între -3 și +3 grade C.
Mâine, vremea se va răci, comparativ cu intervalul precedent. Cerul va prezenta înnorări, mai ales la munte, unde izolat va ninge slab. Vântul va sulfa slab până la moderat, cu intensificări mai ales pe creste, cu viteze la rafală de 60-70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 13 grade C.