Vremea, în Oltenia – 7/8 februarie
Publicat de Lica Simona, 7 februarie 2021, 18:44
În Oltenia, la noapte, cerul va fi noros, iar pe arii relativ extinse va ploua slab sau va burnița. La munte, la altitudini mai mari de 1800m, vor fi și precipitații mixte. Minimele nopții se vor încadra între 1 și 5 grade Celsius. Mâine, vremea se menține în general închisă și mai caldă decât normalul perioadei. Pe arii relativ extinse, va ploua, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în estul regiunii. La munte, la altitudini mari, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu viteze de până la 110-120km/h. Maximele zilei vor fi cuprinse între 7 și 13 grade Celsius.