Wizz Air zboara de maine de pe Aeroportul din Craiova!
Publicat de Cosmin Meca, 9 noiembrie 2015, 09:16
Compania aeriană Wizz Air, care are bază operațională pe Aeroportul Craiova, revine de marți, 10 noiembrie, în Bănie. Totodată, conducerea Aeroportului Craiova a spus că avizele necesare reluării zborurilor vor fi luate de la Autoritatea Aeronautică Civilă astăzi. Wizz Air și-a suspendat activitatea de pe Aeroportul Craiova pe 1 iunie, atât pentru a permite o desfășurare mai bună a lucrărilor de reabilitare a pistei, cât și pentru că dalele pistei ar fi reprezentat un pericol în eventualitatea în care frecvența curselor ar fi urmat să crească, așa cum era programat la acea vreme.