Work-Shop dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului
Publicat de Cosmin Meca, 9 octombrie 2016, 18:00
Facultatea de Științe Sociale organizează luni, 10 octombrie 2016, un work-shop dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, intitulat „Evreii – memorie, istorie, civilizație”, la care vor participa cadre didactice și studenți, precum și toți cei interesați de analiza atentă a unui moment care a marcat radical istoria universală.
Vor susține prelegeri lect. univ. dr. Adi Horațiu Schwarz („Semnificația Zilei Holocaustului în România”), conf. univ .dr. Lucian Amon („Prezențe orientale în Oltenia romană din perspectivă religioasă”), lect. univ. dr. Liviu Ilie („Modele veterotestamentare în documentele interne ale Țării Românești”), prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean („Emanciparea evreilor în România modernă”) și lect. univ. dr. Mihai Ghițulescu („Birobidjan – Israelul lui Stalin?”).
Toți cei care doresc să participe la eveniment sunt așteptați la sala 444, ora 12,00.