Zăpadă la Rânca
Publicat de Liviu Goga, 8 aprilie 2015, 06:48
Zi incredibil de rece ieri la Rânca. Traficul rutier a fost închis încă de ieri dimineaţă, după ce munca drumarilor a devenit inutilă, zăpada îndepărtată de ei fiind adusă la loc de vânt în doar câteva clipe. Şoseaua a rămas închisă pe parcursul zilei, traficul urmând să fie reluat, cel mai probabil, azi, când se anunţă şi o îmbunătăţire a condiţiilor meteo, de mâine vremea urmând să se încălzească considerabil. În week-end cei care vor petrece Paştele la Rânca vor avea zăpadă mai multă ca la Crăciun, cabanierii bucurându-se, la rândul lor, că stratul nou aşternut va mai ţine muntele alb încă vreo câteva săptămâni.