Zeci de familii din Baile Olanesti, aproape izolate!
Publicat de Cosmin Meca, 9 decembrie 2015, 10:36
80 de familii, un schit monahal, pensiuni şi case de vacanţă din zona Tisa a staţiunii Băile Olăneşti, sunt aproape izolate de un an şi jumătate. Drumul a fost distrus de inundaţii în 2014, iar singurul mijloc de transport care mai poate ajunge acolo fiind tractorul. Autoritățile locale au declarat pentru Agerpres că s-au făcut documentaţii, memorii şi adrese atât autorităţilor judeţene cât şi centrale, dar până acum nu s-a primit niciun rezultat. Cartierul Tisa era considerat a fi una din destinaţiile cele mai căutate din Băile Olăneşti de cei care doreau să investească în pensiuni sau case de vacanţă, până anul trecut existând zeci de cereri pentru autorizaţii de construcţie în zonă. Însă din august anul trecut, zona a fost tot mai ocolită tocmai din cauza lipsei căilor de acces corespunzătoare.