Zeci de persoane au fost rănite azi-noapte într-un nou atac rusesc asupra Kievului
Publicat de Cosmin Meca, 13 decembrie 2023, 11:13
Zeci de persoane au fost rănite azi-noapte într-un nou atac rusesc asupra Kievului, cel de-al doilea din această săptămână, transmite Reuters.
Atacul a avut loc la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit, la Washington, cu o serie de oficiali americani, într-o încercare de a obţine deblocarea unor fonduri de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Banii sunt blocaţi de majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor, care vrea ca, în schimbul lor, administraţia Biden să înăsprească politica cu privire la migraţie şi să securizeze frontiera cu Mexicul, pe unde intră în Statele Unite majoritatea imigranţilor ilegali.
Zelenski s-a întâlnit cu reprezentanţi ai republicanilor, pe care nu pare să îi fi convins, iar preşedintele Joe Biden a avertizat ulterior, la o conferinţă de presă comună cu liderul ucrainean, că dacă nu deblochează banii, congressmenii îi vor face un cadou lui Vladimir Putin.