Zilele Facultăţii de Ştiinţe
Publicat de Liviu Goga, 2 noiembrie 2017, 11:17
În perioada 2-4 noiembrie 2017, la Universitatea din Craiova, se desfăşoară Zilele Facultăţii de Ştiinţe. Deschiderea va avea loc azi, 2 noiembrie 2017, în Sala Albastră, odată cu înmânarea festivă a diplomelor absolvenţilor promoţiei 2017. Tot azi, în intervalul 16:30 – 18:00, publicul este invitat la prezentarea „Dialog despre Univers”, susţinută de Dumitru Prunariu, singurul astronaut român ajuns în spaţiu, urmată de o discuţie interactivă între cei interesaţi. Sâmbătă, 4 noiembrie, aici se va desfășura și Simpozionul naţional de chimie „Contribuţii la creşterea calităţii învăţământului şi cercetării în domeniul chimiei”, ediţia a 9-a.