Zilele Municipiului Caracal
Publicat de Liviu Goga, 14 noiembrie 2019, 12:10 / actualizat: 14 noiembrie 2019, 13:39
Primăria Municipiului Caracal și Consiliul Local Municipal, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal, organizează, în perioada 18-24 noiembrie, Zilele Municipiului Caracal – 481 de ani de atestare istorică.
Cu acest prilej, Teatrul Naţional Caracal va găzdui, în perioada 21-24 noiembrie, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului de Comedie.
Timp de patru zile, spectatorii sunt invitaţi la spectacolele susţinute de actori de la teatre din Craiova, Lugoj, Bucureşti, Roman şi Râmnicu-Vâlcea. Programul include şi spectacole destinate copiilor, cu puneri în scenă a celor mai îndrăgite poveşti, precum şi proiecţia unui film.
Spectatorii care doresc să nu rateze niciun act artistic pot achiziţiona abonamente, la un preţ de 50 de lei, cu menţiunea că abonamentul nu include spectacolele pentru copii.