Ziua internaţională a copiilor dispăruţi

Publicat de Cosmin Meca, 25 mai 2019, 08:00

Începând cu 1983, la 25 mai, este marcată Ziua internaţională a copiilor dispăruţi.

Principalele acţiuni organizate la data de 25 mai aparţin Reţelei Globale a Copiilor Dispăruţi (Global Missing Children’s Network – GMCN), la rândul ei o iniţiativă comună a Centrului Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi şi a Centrului Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi din SUA.

Reţeaua GMCN, al cărei principal scop este de a răspândi imagini şi informaţii despre copiii dispăruţi, are 22 de membri, printre care şi România. Ceilalţi 21 sunt: Albania, Argentina, Belarus, Belgia, Brazilia, Canada, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Polonia, Rusia, Serbia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Marea Britanie şi SUA.

Ziua internaţională a copiilor dispăruţi coincide cu Ziua naţională a copiilor dispăruţi din SUA, propusă de fostul preşedinte american Ronald Reagan în 1983. Data de 25 mai nu este deloc întâmplătoare, ea aducând aminte de faimosul caz al băiatului Etan Kalil Patz, în vârstă de şase ani, declarat dispărut la 25 mai 1979, în Manhattan, New York. Etan Patz nu a fost găsit nici până în zilele noastre, fiind declarat oficial decedat în 2001. Investigaţiile legate de acest caz continuă, însă, şi în prezent.

Potrivit Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, în perioada 1 mai 2017 – 30 aprilie 2018, în ţara noastră au fost puşi în urmărire 4.520 de minori dispăruţi, dintre care 4.124 au fost găsiţi până la finalul lunii aprilie. În peste 97% dintre cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariţii fiind înregistrate în rândul adolescenţilor.

Principalele motive care îi determină pe copii să îşi părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili; conflictele repetate din familie; abuzurile asupra copiilor, fizice şi/sau emoţionale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparţinătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinţii, cu precădere în situaţii dificile; abandonul şcolar şi influenţa/presiunea anturajului; consumul de alcool şi substanţe halucinogene; situaţia economică precară a familiei, conform sursei amintite. (agerpres.ro)