Ziua internationala a iei, la Hobiţa!
Publicat de Cosmin Meca, 17 iunie 2016, 18:30 / actualizat: 18 iunie 2016, 7:48
Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate în zilele de 24 şi 25 iunie la Hobiţa, comuna gorjeană Peştişani, la Festivalul România Autentică.
Astfel, in aceste zile (24, 25 iunie), va avea loc acasă la Brâncuși, un eveniment unic: Festivalul România Autentică, ce se va desfasura pe platoul Poiana Mare din satul Hobița, comuna Peștișani.
Festivalul este organizat de Asociația Națională a Antreprenorilor, împreună cu Asociația Tradiții de pe Valea Bistriței-Peștișani, Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Gorj și Primăria Primăria Peștișani.
Manifestarea are ca principal obiectiv promovarea tradițiilor și meșteșugurilor românești, a frumuseții meleagurilor românești, și cu predilecție, a zestrei lăsată moștenire neamului românesc de către Constantin Brâncuși.
Sunt așteptați la eveniment meșteri din țară, dar și din Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova.. Participarea la festival este gratuită, iar cetăţenii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în costume populare.
Autorităţile locale din Peştişani şi-au propus, de asemenea, să intre în Cartea Recordurilor cu cele mai multe persoane îmbrăcate în ii (peste 5.000 de femei).