Ziua internațională a navigatorului
Publicat de Cosmin Meca, 25 iunie 2015, 09:14
Decizia de a institui 25 iunie ca Zi internațională a navigatorului a fost luată în anul 2010 la conferința Organizației Maritime Internaționale (International Maritime Organization, IMO) de la Manila, Filipine, unde au fost adoptate revizuiri la Convenția internațională privind standardele de pregătire, certificare și efectuare a serviciului de cart (Convenția STCW) și a Codului de asociat.
Anul acesta Organizația Maritimă Internațională pune accent pe educația maritimă, în special pe cariera tinerilor în transportul maritim.
Cei mai mulți oameni aleg să lucreze în birouri, fabrici ori magazine, însă atunci când vorbim de navigatori locul acestora de muncă poate fi un petrolier de 100.000 de tone sau o navă de marfă care navighează pe oceanele lumii.
Campania din acest an își propune să arate cum lumea maritimă cu multiple fațete oferă o serie de oportunități în carieră tinerilor, atât pe mare cât și pe uscat.