Ziua Internațională pentru Diversitate Culturală
Publicat de Cosmin Meca, 21 mai 2015, 07:00
Conform rezolutiei (57/249) Adunării Generale a ONU din 20 decembrie 2002, data de 21 mai a fost aleasă ca zi a diversității. Se încearcă, astfel, evidențierea rolului important pe care îl joacă diversitatea într-o lume globalizată.
Adunarea Generală ONU recunoaște astfel legătura strânsă dintre protejarea diversității culturale și cadrul larg al dialogului dintre civilizații. Pe plan mondial, UNESCO joacă un rol important în promovarea diversității culturale. Se evidențiază, așadar, numeroase instituții și organizații internaționale care încearcă pe cat posibil să promoveze diversitatea dintre popoare, culturi, ca sursă de bogăție și creație. Uniunea Europeană joacă și ea un rol extrem de important în promovarea diversității de orice fel în cadrul popoarelor de pe continentul european. Mai mult decât atat, deviza UE este „Unitate în diversitate”. Acest termen a fost folosit în cadrul UE pentru prima dată în 2000 și a fost pentru prima dată menționat oficial în Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, încheiat în 2004. Conform principiilor Uniunii Europene, diversitatea nu reprezintă o piedică în calea cooperării și unității statelor, ci, dimpotrivă, un element important ce duce la unitate, progres, desăvârșire, este o sursa de bogăție și creație, un atuu pentru Europa.
Se promovează construirea identității naționale pe baza dialogului intercultural pentru a spori bogăția culturală, spirituală prin cunoașterea unor moduri de viață diferite. Întrucât în ciuda eforturilor au existat totuși conflicte legate de diversitatea culturală, din cauza faptului că în fiecare an s-a promovat puternic această diversitate, a apărut și ideea multiculturalismului. Ea a devenit în scurt timp o soluție impusă de problemele reale legate de diversitatea culturală într-o societate multietnică, adică s-a asigurat respectul reciproc și toleranța față de diferențele culturale din interiorul unui stat, sau dintre state.
Sursa: www.ziare.com