Ziua Mondială a Educației, la Muzeul Olteniei
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2015, 11:00
Muzeul Olteniei Craiova sărbătoreşte, luni, 5 octombrie, alături de instituţiile de învăţământ doljene, Ziua Mondială a Educației, oferind alternative viabile manifestării, materializate în activități educative și recreative, de natură a permite familiarizarea elevilor cu patrimoniul cultural regional.
Expoziţia temporară „Maria Tănase în memoria Craiovei” complineşte evenimentul cultural desfăşurat în aceste zile la Craiova, respectiv Festivalul de Muzică „Maria Tănase”, propunând craiovenilor o incursiune, parţială, desigur, în fascinanta şi unica Colecţie „Maria Tănase”, deţinută de instituţia muzeală craioveană, constituită din bunuri patrimoniale de o valoare inestimabilă ce au aparţinut artistei: costume populare, ţinute de scenă, obiecte personale, bijuterii, documente originale, corespondenţă, fotografii, tablouri etc.
La Secţia de Ştiinţele Naturii, şcolarii vor putea vizita expoziţia permanentă „Oltenia – Terra Fossilis”, ce încântă prin piesele de rezistenţă ale colecţiei paleontologice specific teritoriului Olteniei. Expoziţia „Condiţii fizico-geografice şi ecosistemele Olteniei”, „Colecţia de Minerale şi Roci”, oferă publicului vizitator posibilitatea cunoaşterii „Condiţiilor fizico-geografice”, „ABC-ului ecologic”, „Ecosistemelor, florei şi faunei Olteniei”, „Conservării biodiversităţii şi protecţiei naturii” precum şi a „Expoziţiei de minerale şi roci”.
Punctul de maximă atracţie pentru şcolari îl va constitui expoziţia „Universul şi sistemul nostru solar”, în cadrul căreia funcţionează Planetariul digital, unde, în format multimedia, elevii au prilejul de a învăţa astronomie prin intermediul documentarelor ce abordează nouă tematici de mare interes.
La Secţia de Istorie-Arheologie, şcolarii pot vizita şapte expoziţii tematice, ce permit integrarea perfectă a discursul pedagogic cu cel muzeografic, fiind gândite/focusate pe realităţile istorice regionale.
Expoziţia temporară „Muzeul Olteniei – 100 de ani de istorie”, oferă şcolarilor posibilitatea identificării şi plasării spaţio-temporare a vechilor aşezări umane din zona Olteniei, prin prezentarea unei hărţi a descoperirilor arheologice din acestă regiune conexate cu artefactele provenite din aceste cercetări.
Expoziţiile temporare: „Comori pierdute, comori regăsite”, „Oltenia boierilor craioveşti”, „Istoria la feminin” şi „Manuscrise din colecţia Muzeului Olteniei”, constituie tematici culturale de excepţie stimulative pentru şcolari, fiind expuse obiecte de patrimoniu cu o deosebită valoare istorică: 10 tezaure de monede şi podoabe, din aur, argint şi bronz, descoperite pe teritoriul Olteniei, artefacte istorice, costume feminine datând din secolul al XVIII – lea şi până în secolul al XX-lea, numeroase manuscrise din secolele XVII – XIX ale Ţării Româneşti.
Un capitol aparte îl constituie expoziţia „Reprezentări antropomorfe şi zoomorfe în preistorie şi antichitate”, ce îmbină plastica antropomorfă şi zoomorfă cu manifestările spirituale ale comunităţilor umane din Preistorie şi Antichitate şi pune în evidenţă complexitatea fenomenului religios.
În sala „Ştefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei Craiova, elevii pot vizita expoziţia fotografică „Nepal. O lume aparte”, a craioveanului Ştefan Voinea, unde sunt expuse 70 de fotografii din Nepal.
Sursa: lupamea.ro