Ziua Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale
Publicat de Cosmin Meca, 4 octombrie 2015, 10:05
În urmă cu 52 de ani, la 4 octombrie 1963 a fost înfiinţat muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale.
Etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963,pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului.
Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii d etehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială.
În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare.