Ziua Națională: 4.000 de jandarmi asigură ordinea şi siguranţa publică la peste 240 de manifestări
Publicat de Davian Vlad, 1 decembrie 2019, 08:30
Aproximativ 4.000 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică la peste 240 de manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României, informează Jandarmeria Română.
”Duminică, 1 Decembrie, cu ocazia manifestărilor publice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, peste 4.000 de jandarmi vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la cele 240 de manifestări programate să aibă loc”, precizează sursa citată.
Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările la care se preconizează participarea unui public numeros, jandarmii vor desfăşura acţiuni preventive pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, în locurile de desfăşurare şi pe traseele de deplasare a participanţilor.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor evenimente festive, Jandarmeria Română recomandă cetăţenilor să evite implicarea în activităţi sau în acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a manifestărilor; în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă sau să solicite echipajele de jandarmi prin sistemul unic de urgenţă „112”; părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii; din raţiuni de siguranţă publică, se recomandă participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.
De asemenea, în această perioadă, 250 de jandarmi, special pregătiţi pentru intervenţii care presupun salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în situaţii de risc, vor acţiona în zona staţiunilor montane.
”În acest context, reamintim celor care vor alege să îşi petreacă sfârşitul de săptămână pe traseele turistice din staţiunile montane că evenimentele nedorite apar, în principal, din cauza lipsei echipamentului şi a deplasării în zone necunoscute sau pe trasee închise temporar. Pentru a nu vă pune în pericol, înainte de a pleca pe munte, informaţi-vă în legătură cu traseul propus, plecaţi doar cu echipamentul adecvat anotimpului şi nu vă aventuraţi pe traseele nemarcate sau interzise”, sunt recomandările jandarmilor.
Anul trecut, jandarmii montani au intervenit pentru salvarea a 342 de persoane, aflate în situaţii dificile, ca urmare a nerespectării acestor recomandări.
AGERPRES