Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ziua Naţională a României, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 30 noiembrie 2016, 10:14

 

Manifestările Zilei de 1 Decembrie vor începe la ora 10.00, în municipiul Tg-Jiu, cu un program solemn: o slujbă de Te-Deum săvârşită de un sobor de preoţi, alocuţiuni ale personalităţilor prezente la manifestare şi ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, din Piaţa Prefecturii.

Nu va lipsi din program tradiţionalul moment artistic în aer liber, de cântece patriotice, intitulat „Noi suntem români”, susţinut de Ansamblul „Doina Gorjului”.

Ceremonialul va continua cu defilarea Detaşamentului de Onoare, constituit din peste 150 de militari şi angajaţi aparţinând unităţilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Gorj.

De Ziua Naţională, vor fi ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe de flori şi la Monumentul Eroilor din oraşul Târgu-Cărbuneşti, începând cu orele 12.00. Ceremonia militară şi religioasă se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

Regional sâmbătă, 15 martie 2025, 12:57

Activitate intensă pentru finalizarea Lotului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

Se lucrează intens pentru finalizarea Lotului 4 al Drumului Expres Craiova –...

Activitate intensă pentru finalizarea Lotului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești
Regional sâmbătă, 15 martie 2025, 11:53

Începe simularea Evaluării Naționale

Luni începe simularea Evaluării...

Începe simularea Evaluării Naționale
Regional sâmbătă, 15 martie 2025, 10:12

Maratonul Resuscitării – Învață gratuit cum să salvezi o viață!

Pe 16 martie 2025, Maratonul Resuscitării ajunge la Drobeta-Turnu...

Maratonul Resuscitării – Învață gratuit cum să salvezi o viață!
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:22

Campania ”Nu porți fake-uri, nici nu le spune” a ajuns astăzi la Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova.

Echipa Radio Oltenia Craiova, alături de liceeni, în lupta împotriva fake...

Campania ”Nu porți fake-uri, nici nu le spune” a ajuns astăzi la Liceul Tehnologic „George Bibescu” Craiova.
Regional vineri, 14 martie 2025, 14:24

Craiova: Ford Otosan începe livrarea primelor vehicule electrice, fabricate în România – galerie foto

Fabrica Ford Otosan din Craiova a marcat, astăzi, livrarea primelor vehicule electrice, fabricate în România, spre clienţi din Europa. La...

Craiova: Ford Otosan începe livrarea primelor vehicule electrice, fabricate în România – galerie foto
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:41

Start bun la școală! Program de sprijin pentru copiii din clasa pregătitoare

Evenimentul a debutat cu o conferință susținută de experți din educație, psihologie și...

Start bun la școală! Program de sprijin pentru copiii din clasa pregătitoare
Regional vineri, 14 martie 2025, 09:57

Bărbat din Balș, cercetat penal pentru violență asupra propriului fiu

Polițiștii au deschis un dosar penal după ce o rudă a familiei a sesizat agresiunile fizice...

Bărbat din Balș, cercetat penal pentru violență asupra propriului fiu
Regional vineri, 14 martie 2025, 09:33

Lansarea Ro-HydroHub: centru de excelență pentru tehnologiile bazate pe hidrogen

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea a lansat oficial, joi, 13...

Lansarea Ro-HydroHub: centru de excelență pentru tehnologiile bazate pe hidrogen