3 noiembrie: Ziua Vânătorilor de Munte
Publicat de Cosmin Meca, 3 noiembrie 2016, 07:45
Potrivit Ordinului Marelui Cartier General nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înființată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii. La comanda acestui corp de trupă, care însuma aproximativ 2 000 de combatanți, a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.
Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaștere, de siguranță și legătură, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.
La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia.
În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forțelor operaționale, iar Brigada 1 în cadrul forțelor de generare/regenerare.
Vânătorii de munte au participat la activități de instruire în comun, în țară și străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franța și multe alte țări, precum și la aplicații multinaționale. Notabilă este participarea cu succes a unor companii și plutoane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara granițelor țării, în cadrul misiunilor din teatrele de operații din Kosovo, Irak și Afganistan.
Sursa: Agerpres