Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ziua Vânătorilor de Munte

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 3 noiembrie 2018, 09:30

Potrivit Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înființată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii. La comanda acestui corp de trupă, care însuma aproximativ 2.000 de combatanți, a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu. Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaștere, de siguranță și legătură, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.

La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălţimi dominante, cele mai importante fiind Coşna şi Cireşoaia.

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munţii Bukk şi în Slovacia, în munţii Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpaţii Albi, şi, în final, în podişul Boemiei (campania din Vest). De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la un total de 74.208 oameni, se arată în volumul menţionat anterior.

După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări şi desfiinţări, ceea ce a dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte, la 14 aprilie 1961, reînfiinţată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964, cu sediul la Baia Mare, apoi la Braşov. Tot atunci s-a înfiinţat şi Batalionul 21 Vânători de Munte, cu sediul iniţial la Rădăuţi, apoi la Predeal. Ulterior s-au înfiinţat şi alte brigăzi, subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)