Ziua Veteranilor de Război
Publicat de Cosmin Meca, 29 aprilie 2018, 09:48
Astăzi este Ziua Veteranilor de Război. Data la care este marcată această zi aminteşte de 29 aprilie 1902, când Regele Carol Întâi a recunoscut pentru prima dată oficial titlul de „veteran de război”, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Începând din 2008, Ziua Veteranilor de Război este celebrată în fiecare an, potrivit unei hotărâri de guvern.
În marile garnizoane din ţară şi din Capitală au avut loc, în aceste zile, depuneri de coroane la monumentele comemorative, ceremonii militare şi religioase, adunări solemne, spectacole şi expoziţii cu tematică militară.