Zona euro a ajuns la un acord asupra unei noi tranșe de împrumut
Publicat de Cosmin Meca, 25 mai 2016, 08:56
Miniștrii de finanțe din zona euro au ajuns la un acord, in aceasta dimineață devreme, pentru a acorda o nouă tranșă de împrumut de 10,3 miliarde de euro din planul de asistență financiară destinat Greciei, în timp ce țara confruntată cu lipsa de numerar are nevoie de ajutor pentru a evita revenirea în pragul falimentului, informează Agerpres.
„Un acord a fost încheiat”, a confirmat ministrul francez al finanțelor Michel Sapin după o reuniune a reprezentanților celor 19 țări din zona euro care a durat aproape unsprezece ore la Bruxelles.
Detaliile acordului nu au fost disponibile imediat, dar el include progrese în chestiunea în special spinoasă de reducere a datoriilor pentru Grecia.
Fondul Monetar Internațional (FMI), unul dintre creditorii Greciei, a insistat asupra relaxării datoriei, dar abordarea este controversată cu guvernele din zona euro, cum ar fi Germania.